#SindromulGrasuluiNeasumat 

Mananci, te ingrasi. E simplu. Dar sunt oameni care traiesc in negare si spun ca apa-ngrasa, ca luna-i de vina, ca zodia-i tradeaza, ca glanda le face probleme, ca 1 si cu 1 ar face 2, da’ vorba lu’ Einstein, totu’ este relativ. Eu ma-ngras atunci cand mananc. Cand bag in mine pungi intregi de M&M, pizze, Skittles, Burgeri, cartofi, Snickers, cupcakes, ori paste. Problema mea sunt dulciurile. Ca de mancat, mananc decent o data pe luna sau cand mai ajung acasa la Galati. In rest, traiasca ciocolata si tot ce-i full de zahar. De la cafeaua de dimineata de la Starbucks, pana la Haribo de seara, alea acre sau cu Coca Cola. Bineinteles, sting totu’ cu niste Cola Zero. Doar sunt la dieta, nu? 
Revenind la grasii neasumati, well, am fost si eu un gras neasumat. Cand eram in liceu, prin clasa a Xa, am castigat ceva cu ‘Miss Primavara’. Am si io o poza si ma laud cu ea cum, cand si unde pot. Haha. Dup-aia, m-am ingrasat vreo 15 kile. Nu c-as fi fost vreodata o silfida. M-au dus ai mei la toti endocrinologii posibili- ma gandeam ca-i glanda, dom’le. Ca ciocolata si Fanta Madness-urile-n exces, n-aveau cum sa-mi afecteze silueta. Am facut acupunctura, am tinut o mie una diete, mergeam in alt oras, zilnic, la tratamente corporale, da’ la-ntoarcere bagam un kil de Joe-n mine si ma rugam la Dumnezeu sa ma ierte, c-am pacatuit putin. La un moment dat, m-am prins ca, normal, daca mananc ma-ngras. Si-am luat-o pe calea mancatului decent. Numaratului de calorii. Mi-am zis ca n-o sa pot manca io sanatos vreodata, tine vreo dieta stricta ori merge pe la sala. Asa c-am aplicat ce functiona la mine. Merge de fiecare data. Fara sa ma frustrez. Intr-o seara, dau pe youtube de niste declaratii uimitoare. O vedeta din Romania, una de si-a creat o cariera din a exista prin supraponderalitatea-i, zice nonsalant: ‘Pai, eu nu sunt grasa. Daca slabesc 10 kile, o s-arat excelent. Eu nu mananc. Ma-ngras asa… cu aer!’ Ooooook. Fun enough. Intrebarea e: e o grasa neasumata sau chiar se simte bine-n pielea ei? Ca daca-i varianta a doua, tot respectu’. Cand eram mica, taica-meu-mi zicea ca nu toti tre’ sa devenim ingineri, directori, sefi. Exista si munca de jos. Si daca nu-nvat, m-asteapta! Io zic acu’: nu tre’ sa fim ( ma rog, io nu-s o silfida neaparat) toti slabi, fit, frumosi, destepti. Exista Beth Ditto care face cariera din a fi supraponderala si-i mandra de asta! Care-i problema? Problema-i lipsa de asumare. Mie, personal, imi place omu’ om si porcu’ la gratar. Si poza asta cu mine, pe vremea cand mancam decent si eram constienta ca daca-ntrec masura, cantaru’ ma pedepseste. Respiram si-atunci. Da’ aeru’ nu se lipea de mine. Ciocolata da. 

P.S: apropo de glanda, matusa-mea se lupta cu probleme de glanda si alte neplaceri de sanatate si, ghici ce, arata foarte bine. De ce? Pentru ca mananca putin, des si sanatos! O fi avand vreo glanda de treaba care-o mai slabeste din vedere… 

Anunțuri

Fifty Shades of… doi lei. 

M-am dus la premiera lu’ Fifty Shades Darker acu’ doua sau trei zile. De plictiseala. Nu-i ca si cum as fi vreo diva activa-n mediul social. Bine, ma, mi-am facut loc in agenda-mi full si pentru filmu’ asta. C-aveam chef de-o labareala americana. Si la propriu si la figurat. 

N-am citit cartile ca, serios, nu ma ud la fanteziile altora. Si-ntre noi fiind vorba, am citit in copilarie cat sa-mi jur mie ca n-o sa mai pun mana pe vreo carte, la maturitate. 
Sa va zic despre film. Nu c-as fi vreun critic sau vreun datator de pareri avizat. Io va zic ca de la om la femei curioase si ahtiate dupa mister Grey. Sau poate nu. Filmu’ e boring, insipid, incolor si inodor. Adica: niste sex rasuflat, replici banale, tinute mai terne ca ale Andreei Raicu si, well, o ora plus cincizeci si opt de minute de ‘Cand se termina o data?’ Filmu’. Ca Grey nici nu s-a ‘sculat’, daramite sa se termine. 
Primu’ film din seria asta a fost atat de prost ca n-am rezistat pana la final. Si eram acasa. In fata laptopului. Da, ma uit la filme pe laptop ca, tarziu, am realizat ca am Smart TV in casa. Cool. Jalnic primu’, asadar. Al doilea, hmmm, parca mai merge. Parca-i mai curat. Tehnic vorbind. Desi, imaginea e praf, montaju’ e horror, iar actorii… parca s-au filmat individual, pe-o croma. Si cineva i-a editat impreuna, sa para ca joaca-n aceeasi poveste. Oamenii astia doi n-au nicio chimie. Nu stiu separat cum or fi, da’ impreuna-s moartea pasiunii. Scenele de sex nu mi-au miscat niciun fir de par. Si paru’ meu se electrizeaza usor. 
Oamenii din sala radeau. Cand bou’ de Grey a cerut-o de nevasta ( oops, spoiler, da’ nu cre’ ca rezista cineva sa-l vada pe tot, deci nu se supara nimeni) pe insipida de Anastasia, lumea facea misto si urla ‘alta intrebare’. La scenele de sex se radea in hohote. Nu pentru ca era full de adolescenti la pubertate, ci pentru ca ‘you me fuck fuck’-u’ din film era de-a dreptu’ hilar. 
Nu stiu cartile cum sunt, da’ filmele-astea doua-s moartea pasiunii. Repet. Cre’ ca si-o comedie romantica marca Adam Sandler are-un continut erotic mai mare. Si niste actori cu ceva chimie-ntre ei. Nota 0 cu plus. Si-un regret c-am pus un leu pentru Ateneu la-ncasarile uriase ce-or urma. Asta-nseamna c-o sa-l faca si pe-al treila. Ca publicu’ cere, ca bani multi din incasari, ca sexu’ vinde. 
Nu stiu ce astepari ai de la filmu’ asta, da’ sa mor io, daca vrei doua ore de entertainment, ia-ti o escorta si las-o sa-si foloseasca imaginatia! Cre’ c-ar fi mai funny, mai kinky, mai cum vrei tu! Oricum, mai bine! Ha ha! 


Photo: Wikipedia 

O data am iubit. Si nu-mi mai trebuie.

Am iubit vreo cinci ani. Timp in care, de pilda, prietena mea s-a cuplat a doua oara, a facut si-un bebe si se si marita. Alta prietena a facut bebe ori doi, prietena unei prietene s-a despartit de vreo trei ori de trei tipi diferiti, iubire ca-n filme, ce sa mai, si iubita fostului iubit al unei amice…intelegeti voi. Ce-ncerc sa zic aici, acu’, e ca treaba asta cu dragostea e doar o pierdere de vreme. Sau a fost. Pentru mine. Treaba aia cu „suflet pereche”si „jumatatea mea”…nu prea exista. Testat, verificat. In lumea celor normali, dragostea-ncepe cu-n buchet de buruieni si-o cutie de calorii goale din ciocolata. In lumea mea, dragostea-nseamna haos, scandal, ambitie, devastat de camere si aruncat de scrumiere.

Eu, Aura, l-am iubit pe el, X. Mi-am imaginat si-am hiperbolizat toata treaba asta. Eram atat de atasata, ca nici nu reuseam sa exprim in cuvinte ce simt. Ce m-a lovit. Si cu cat iubeam mai mult, cu atat mi se parea ca totu’-i o poveste d-aia cu zane si cu happy ending. Fara porno, por favor! N-am scris si n-am vorbit niciodata despre asta. Usor atipic mie. Io care povestesc orice, oricui, oricand. Mie care-n general, nu-mi pasa. Io nu iau nimic in serios. De fapt, cum spunea el, mi-am creat un scut antirefuz. Stii, cand ti-e teama c-o sa fii respins sau ca nu-ti iese, scuza ta e “Ei, a fost o gluma!”, “Ei, come on, nu vorbeam serios!”

Am doua mari temeri: 1. sa mor singura si 2. sa mor de plictiseala. S-o analizam p-a doua. Pai, imi place haosul. Altfel, ma plictisesc. Inainte s-ajung om serios, cu job si toate cele, viata mea era asa: cafenea, restaurant, club. Club, cafenea, restaurant. Restaurant, cafenea, club. All day, all night, all week. Ce bem, pe cine sunam, cu cine ne distram! Mai un biletel la misto, mai o gluma, mai o tura cu masina, mai o plimbare cu fetele, mai un scandal. Scandalu’ era viata mea punct ro. De ziua mea, intr-un an, am facut atata scandal, c-a venit Politia. Ca deranjam linistea publica. Da’ n-au reusit nici aia sa ma potoleasca. Le-am explicat ca sunt o diva si ca-i cazu’ sa se care acasa. Doar erau niste simpli sectoristi. O data, eram cu prietena mea intr-un club, bete bine amandoua. Am lovit masina unuia-n parcare si, ghici ce, tot pe el l-am scos vinovat. Mai avea si-un telefon nasol. Funny a fost ca-n conflictu’ asta s-a mai bagat un cetatean pe care l-am amenintat ca-l da taica-meu afara de la job. Raspunsu’ lui a fost hilar: “Da’ io n-am loc de munca!”In fine, m-am lungit cu povestea. Si-am dat-o-n diverse. Ca vorbeam despre dragoste. M-a luat prin surprindere si m-a tinut vreo cinci ani. Stii, aveam crize d-alea de supunere. Mi se parea normal s-ascult ce mi se spune, sa fac ce mi se spune. Momentu’ ala cand te lasi manipulat de situatie pentru ca te-ndragostesti de-o stare, de-o idee. Voiam sa fiu persoana potrivita pentru omul potrivit. Fara s-astept nimic in schimb. Credeam ca asta-nseamna sa iubesti. Si ca doar asa poti fi iubit. Stii treaba aia cu „dragostea adevarata e atunci cand oferi totul si nu astepti nimic in schimb.” Mama, ce bullshit! Cine-a ajuns la concluzia asta, merita-mpuscat in cap. ACUM! Omu’ pe care l-am iubit a alimentat haosul pe care-l cautam. Si treaba asta m-a cucerit definitiv. Stii, certuri, scandaluri, aruncat de scrumiere, devastat de camere, ambitii si tensiune. Apoi, discutii misto, o tona de chestii in comun, comunicare excelenta, ne-ntelegeam din priviri. Chestii extreme care te fac sa traiesti. Daca te cheama Aura si-ai o doaga lipsa,probabil asta-i reteta succesului in amor. In lumea celor normali, cre’ ca dragostea-ncepe si se termina cu niste buruieni si-o cutie de calorii goale din ciocolata.

Nu regret nimic din toata povestea aia. A fost “An Education”, vorba filmului. Cliseu’ala cu “eu stiu sa iubesc si mi-am dovedit asta mie” nu tine. Toti stim sa iubim. Sau macar ne urmam instinctu’. Ca-n reclama aia de la Sprite. Regretu’ meu e altu’: ca n-o sa mai iubesc asa vreodata. N-o sa mai pot. Eu n-am incredere in oameni si ma atasez extrem de greu. Am o paranoia nasoala cum ca cineva vrea sa „ma faca”, intr-un fel sau altu’. Iar treaba asta cu dragostea tine de nevoia ta, mai mult decat a altuia. I-o chestie egoista. Un compromis. Mi-a fost super greu sa scriu tot textu’ asta. Fara metafore, fara figuri de stil.Nici funny parca nu-i. E doar o simpla relatare a ce-am simtit si a ce n-am sa mai simt vreodata. Timpul le vindeca pe toate. Si-ti dai seama ca-n viata nu-i despre sentimente, ci despre siguranta. Si-n locul haosului, ajungi s-accepti confortul. Ca-i mai safe asa. Si pentru tine si pentru sufletu’ tau. R.I.P.img_3309

Despre cum fac unii bani, mintind poporu’ cu televizoru’.

Adela Popescu si poza de pe Facebook. 

Nu prea sunt la curent cu stirile, da’ tot vad hot topics-uri despre Pokemoni, sinucideri, Hexi Pharma, Messi la Chelsea si-asa mai departe. O poza mi-a atras atentia astazi, o poza cu Adela Popescu. Adela Popescu nu prea-mi atrage atentia. E genul de vedeta care nu-mi sare-n ochi. Nu ma identific cu ea, n-o simpatizez, n-o antipatizez. Doar ca poza share-uita de Elle Romania m-a socat. Ma rog, comentariile si disputa-n sine. Pentru cei care nu stiu, femeia asta a nascut recent si-a postat o poza cu cel/cea mica- nu stiu ce are, scuze, nu m-am informat, nici nu conteaza. „Fanii” ei, cic-ar ar fi comentat la poza ca-i nasoala, c-arata de 90 de ani si alte „complimente” gratuite. Femeia le-a raspuns elegant, dar feministele nu s-au putut abtine. Cum e, dom’le, posibil sa jignesti o femeie lauza, cum e posibil sa jignesti naturaletea, cum e posibil, cum e posibil, cum e posibil? ESTE! Si-acum sa justific: la master am avut o singura restanta. La cursul de Media Law. Nu-mi intrau in cap legile si, sincer, ma durea in cot de ele. Da’ am retinut una singura, datorita studiului de caz prezentat de prof. Familia Beckham a dat in judecata un ziar care-a publicat declaratiile bonei apropo de atmosfera lor de familie. Ca se cearta, ca se-nsala, ca nu-s chiar cuplul perfect. Un om normal la cap ar zice: „Frate, e viata lor personala, intimitatea lor, tre’ sa castige.” Au pierdut! Si-au platit despagubiri grele tabloidului. De ce? Pentru ca oamenii astia fac bani grei pe spatele imaginii de familie fericita. Legile din Marea Britanie au considerat ca astia doi „fraieresc” niste oameni si fac reclama falsa. Din cate retin, vreo doua brand-uri au incetat sa mai colaboreze cu ei, din cauza asta, iar ei si-au cerut scuze public, au fost obligati de instanta. Adela Popescu nu-i familia Beckham, iar show-biz-ul din Romania nu-i inca la nivel de Vest. Da’ hai sa ne gandim putin si la varianta asta! La fapul ca noi, muritoarele de rand, suntem pacalite cu reclame-n care-apar vedete de genul. Povestesc cum tenul lor e perfect cu crema X, cum parul lor e minunat cu samponul Y, cum genele lor au crescut peste noapte cu serul Z.Tu cumperi, folosesti, te uiti in oglinda si nu-ntelegi de ce la tine nu merge treaba. Te frustrezi, te autosabotezi, te-nfometezi, da’ rezultatu’-ntarzie s-apara. O sa spuneti ca treaba asta o fac doar oamenii slabi. Am studiat marketing vreo trei ani si inca ma las pacalita de reclame si comertu’ asta desfranat. Probabil sunt eu cretina si-i vina mea. A nu se-ntelege ca blamez pe cineva. A nu i se plange de mila vedetei! In momentu’ asta, se vorbeste despre ea. Ceea ce e bine, tind sa cred. Dar sa-ncetam sa fim ipocriti! O femeie-nsarcinata, lauza, o femeie, oricare-ar fi ea, e frumoasa-n felul ei. Nimeni nu merita sa fie jignit, criticat pentru aspectul sau fizic. Pana la urma, cine-i perfect? Mai citesc articole mizerabile-n tabloide, unde ziariste care-au depasit suta de kile, critica celulite, burti si greutati infime. Vad comentarii rautacioase scrise de oameni certati cu apa si sapunu’. Vad lectii de viata, insirate zgomotos de femei usoare sau barbati intretinuti, prea mici ca sa-i jignesc. Vad invitati cu cazier, pe la emisiuni ieftine, care predau lectii de morala si conduita. S-arati cu degetul i-atat de simplu! Sa jignesti e floare la ureche! Sa traiesti frumos, in armonie cu tine, sa construiesti ceva si sa-ti vezi de treaba, e teribil de greu. D-aia, alegem calea mai usoara si mai confortabila: s-aruncam cu venin pe internet. Doar nu costa bani.

Photo: Facebook Adela Popescu 

Generatia ‘Vreau’ 

Nu stiu daca-s in masura sa scriu despre asta, da’ carti nu-mi place sa citesc, TV-u’ nu-l deschid, la seriale ma plictisesc, iar cu filmele-am ramas in urma grav. Asa ca bat campii p-aici, ca doar nu costa bani. Promovabilitate 66% la BAC. Misto. Un rezultat al generatiei care „vrea” si „primeste”. Un Rolex, un Hermes, un Mertz, un, o, orice. Mai putin educatie. Vorbesc io care si-a baut mintile, si-a dus tineretile prin club-uri de prin toata lumea, si-a dezamagit parintii care-au investit bani grei in educatia-i. Care, care, care, care. Care-a cerut si-a primit pan-a-nvatat, cu forta, ca-i cazu’ sa si ofere. Nu stiu cine si cum dezbate problema cu BAC-u’, da’ io-ncep sa vorbesc ca bunica-mea: generatia asta-i defecta, iar democratia li s-a urcat la cap ca Moet-u’ de se lauda ca-l beau la Fratelli. Din banii altora, evident. Ca daca BAC nu e, macar studio-urile de videochat sa faca profit. Ma enerveaza cei care-si cer drepturile, fara sa ofere nimic in schimb. Un minim de bun simt, sa zic asa. O vezi. Are 18 ani si-a-nceput cu genti, masini, bijuterii, vacante. O-ntrebi ce vrea de la viata, nu-ti raspunde. E ocupata cu SnapChat-u’, Instagram-u’, ca Facebook-u’ nu prea mai e la moda. Te-ntrebi ce-a facut ea sa merite privilegiile astea. Privilegii pe care oameni ce-au muncit o viata-ntreaga nu le au. Sunt ipocrita, stiu. Sunt, inca, o odrasla intretinuta. Da’ ma straduiesc sa fac ceva cu viata mea. Tarziu, da’ merita-ncercarea. Uneori, ii blamez pe parintii mei. Parca prea mi-au oferit totul. Aveam colegi la facultate care-mprumutau bani de la parinti CU DOBANDA. Parintii lor aveau fabrici de aluminiu in China ( mi-a spus cineva ca-i mare lucru sa ai o fabrica de aluminiu, io habar n-aveam asta), erau clienti VIP la Hermes, dar ISI IMPRUMUTAU COPIII CU BANI SI LE PERCEPEAU DOBANDA. Vrei Hermes de zece mii? Iti dau banii astia, da-mi dai doispe inapoi. In timp, am inteles beneficiile practicilor de genu’. La-nceput injuri si ti se pare nedrept. Apoi, realizezi ca pe termen lung, e o afacere buna. Adica-ti misti curu’ la munca, nu doar dintr-o cafenea in alta, gandindu-te ce sa mai bei, ce sa mai mananci, pe cine sa mai suni, pe unde sa mai pleci. Pentru rezultatu’ de la BAC si pentru declinul unor generatii nu po’ sa blamez pe nimeni. Cine-s io s-arat cu degetu’? Ce-am facut eu pentru societate, sa-i contest pe altii? Nu operez pe creier, n-aduc nici macar vibe pozitiv in jurul meu si-am dat azi fix 50 de bani unui cersetor ( atat mi-a cerut, iar eu cand ii cer bani lui tata, imi da fix suma pe care-o cer, chiar daca mi-ar placea sa primesc triplu). Eu nu-nsemn nimic, aia 34% care au picat BAC-ul inseamna un pas mare-napoi pentr-o tara dezorientata, dezorganizata, poluata si populata. N-ai trecut testu’ maturitatii? Nu-i nimic! Poate te-nscrii la scoala vietii si-o sa te calesti cu sau fara voia ta.

Photo: Aura Dajbog in Bangkok, Thailanda 

Despre condus 

Sunt cel mai prost sofer in viata. Am facut doua scoli de-asa ceva, am dat examenu’ de… noua ( sau zece, nu-mi mai amintesc) ori si traseu’ de doua. Politistu’ a zis ca daca-mi da carnetu’ o sa ma omor, ii omor si p-altii si nu-i combinatie. Tata-i sceptic cand vine vorba de masini si persoana mea, d-aia n-am acces la multi cai putere. In Bucuresti, conduc o masina ‘unsa’ cu toate alifiile, sa zic asa. Azi ma zgarie unu’, maine intra altu’-n mine, bitch, no problem! Sunt bulletproof. Masina la fel. No pasa nada, vorba spaniolului. Casco, asigurari, politie. Cu politia-i misto. Cand ma opresc astia, o bag p-aia cu nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi duhneste. Le explic cu scoala, cu permisu’, ca nu ma pricep si ma lasa-n pace. Au vazut destule proaste ca mine, da’ nici cu ei nu mi-e rusine. Un lucru e clar: treaba asta cu sofatu’ nu-i pentru mine, da’ ma fac io mare si ma bag la raliuri. Apropo, pe Vespa-mi sta cel mai bine.

Photo: Aura Dajbog 

Despre succes… 

BAC romanesc: 9.50. BAC francez: 9. La ce mi-au folosit? Habar n-am! In fiecare an, in perioada asta, reflectez la balastu’ de chestii pe care le-am facut in viata si care nu mi-au servit la nimic. Am 26 de ani. Nu ma da inteligenta afara din casa, sunt mai singura ca burger-u’-n painea de la MEC si mai goala-n viata si-n cap ca frigideru’ din casa-mi. E gol ca orice-as tine-n el, afara de vodka, sampanie, vin si apa plata, ingrasa. Am senzatia ca anii trec si eu nu-nvat nimic despre mine, despre oameni, despre viata. Era mai simplu la scoala. Si-atunci voiam dracu’ sa cresc mare. Acu’ nu stiu ce vreau, da’ mi-ar placea sa se-ntample. Pana una, alta, o portie de somn si-o crema grasa ( am fost la mare si-am ajuns sa ma bronzez in locuri unde, cica, n-ar rasari soarele) mi-ar fi de-ajuns. Bafta celor de-si dau BAC-u’ si examenele! La multi ani si numai note de 10!

Photo: Aura Dajbog in Maya Bay, Phuket, Thailanda.