I used to be a party girl…

I used to be a party girl. Alergam sa prind cele mai tari petreceri din cele mai misto club-uri din orice oras al lumii ma prindeau weekend-urile prelungite. N-am luat niciodata viata-n serios pentru ca petrecerile nu se terminau niciodata. Am experimentat tot ce-a fost de experimentat, am cunoscut toate tipologiile, natiile si rasele de oameni, dadeam rareori pe-acasa si m-apuca panica daca-n urmatoarele doua, trei ore n-aveam niciun plan bine stabilit. Important era sa ies din casa. Ca lucrurile veneau de la sine si ma-ntorceam cu siguranta peste doua, cinci, noua zile-napoi. N-aveam niciodata liniste! N-aveam timp sa stiu ce vreau, sa-mi fac planuri de viitor, n-aveam timp nici sa gandesc daca-i bine sau daca-i cazu’ sa ma opresc. Mi-era pur si simplu frica sa raman eu cu mine. D-aia evitam momentele de singuratate si ma cufundam in multimi de oameni, unii-mi erau prieteni, altii doar decorul unei seri care nu se termina niciodata.

Nu mi-e rusine si nici nu-s ipocrita sa recunosc c-am incercat toate drogurile posibile, am consumat in exces orice bautura alcoolica fabricata pe planeta Pamant si-am fost curioasa sa descopar ce se-ascunde dincolo de frenezia momentului, dincolo de oamenii fericiti si pusi pe distractie, dincolo de brand-uri scumpe si stiluri de viata ametitor de… opulente, dincolo de cei mai junky de fel si mai relaxati si mai careless kind.

Timpul a trecut si oamenii au inceput sa-si faca ordine-n viata. Eu am ramas o vreme, acolo, printre sticle goale de Belvedere, in bataia artificiilor de la sampanie, confuza, inca hehotarata de ce-o sa fac cu viata mea, cu telefonu’ mereu deschis, in asteptarea altor invitatii, altor petreceri, altor situatii in care sa nu fiu singura.Cu prieteni noi, in fiecare zi, c-o agenda pe care-ar invidia-o pana si astia de fac recensamantul populatiei dar c-o pofta de viata pe care, incet incet, n-o mai regaseam. Si-au inceput atacurile de panica si momentele alea-n care-ti dai seama ca ceva din ce faci nu-i bine si ca-i cazu’ sa te opresti. Sa mai pui capu’ pe perna, sa-ti mai stabilesti prioritati care sa te includa doar pe tine, sa mai bei si apa plata cu lamaie, sa mananci si altceva afara de McDonald’s-u’ de dupa betie, sa dai p-acasa c-ai uitat unde locuiesti, sa-ti vizitezi parintii, bunicii, sa-ti dai seama cine esti de fapt si ce vrei sa faci maine si poimaine si tot restu’ vietii tale. Sa te regasesti.

Nu regret nicio secunda c-am fost regele petrecerii, uneori bufonul. Nu regret c-am cunoscut oameni care-n mare parte, mi-au ramas prieteni pe viata. Da’ am ajuns in momentul in care am nevoie de liniste. Oameni cat mai putini in jur, comunicare cat mai multa, zgomot cat mai moderat. I guess I’m getting old, I guess I’m getting wise. Cred c-a venit momentu’ sa spun stop nebuniei din viata mea si sa las sa iasa la suprafata persoana care-s eu cu adevarat. Un om linistit, down to earth, preocupat de lucruri serioase, exagerat de sensibil, atasat de familie si cu niste valori pe care-n anii astia nu le-am pierdut, doar le-am negat si le-am ascuns departe de ochii cei mai superficiali.

2014, here I am. Astept sa ma surprinzi! Astept sa-mi pui ordine-n viata si sa m-ajuti sa construiesc adultu’ la care visam cand eram mai mica si mai cerebrala. Nu’ cre’ ca cer multe. The party is over and it’s time for me to go home…

 

sampanie2

Foto: Aura Dajbog

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s