Fuck you, Christmas, you can suck my dick!

– articol publicat in editia lunii Decembrie a revistei Explore*.

Mie nu-mi plac sarbatorile si n-am sa scriu niciodata vreun eseu ticsit cu metafore, epitete si cuvinte de lauda la adresa Craciunului, Pastelui, Revelionului si ce alte momente importante-au fost consemnate-n calendar, in urma cu zeci de mii de ani. Nu mai sunt un copil si nici suficient de ipocrita incat sa ma transform intr-un om mai bun ,o saptamana, doua pe an.  Mancarurile traditionale, nici alea nu-mi fac chiar placere. Afara de faptul ca ma-ngras si-mi plang de mila,langa hainele care-mi sugruma fizionomia, nu vad alta satisfactie. Casa mea nu-I vreun muzeu, d-aia nici n-as vrea sa fie vizitata,zapada-mi uda si deterioreaza cizmele UGG, vinul fiert se urca la cap iar prietenii nu-mi aduc niciodata cadouri pentru ca-s prea ocupati cu iubita, iubitul, familia si tot arborele lor genealogic. Cat despre poluare fonica, bitch, please, n-am de gand sa-l tot ascult pe Hrusca!

De cele mai multe ori, de Craciun, ma simt ca Bridget Jones. Numai ca-n cazul meu, mama n-o sa vina niciodata sa-mi prezinte vreun Fat Frumos cu care-am sa ma marit intr-o zi, si-o s-avem copii si-o sa ne fie bine pan’ la adanci batraneti. Eu stau si suport complimente ieftine, ma-ndop cu mancaruri experiment si spun ca-s  si bune, ma-mbrac de parca ma pregatesc sa defilez pe catwalk-ul anilor ’70 si, pana nu demult, recit poezii si cant colinde de parca-s vreo Mariah Carey si tre’ sa declare cuiva ca All I want for Christmas is you!

Things are about to change around here!Anu’ asta am decis sa-mi inchid telefonu’. Fara sms-uri de rahat, fara telefoane cu clisee, fara musafiri nepoftiti, fara mancaruri grele, fara zambete la comanda! Eu anul asta sarbatoresc singura! Nu sunt oare satula de oamenii care ma tot inconjoara, pe tot parcursul anului? Aia de-mi mananca zilele-n trafic, de-mi calca pantofii in club, de-mi strica chefu’la restaurant, de-mi fac sila la mall, de-mi polueaza si populeaza viata fara ca eu sa-I fi invitat vreodata?

O sa spuneti ca n-am curaj. Presimt ca-n urma articolului asta or sa ma sune vreo doi, trei prieteni si-or sa-mi rada-n nas! Da’ eu am luat deja o decizie si nici macar Mos Craciun si-o tolba plina de pantofi de la Louboutin, n-o sa-mi schimbe planurile. Pentru mine Craciunul inseamna liniste, o carte buna, un pahar cu sampanie si cateva albume cu poze de rasfoit. Vreau sa ma gandesc la anul ce-a trecut si la anul ce-are sa vina, la mine, la ce simt, la ce vreau de la viata, la ce-am acumulat pana acum! N-am sa las momentele-astea cu mine, ca s-aglomerez cafeneaua aia din Galati, unde se aduna cam toti pestii si tarfele, si nici n-am sa arunc din maini la club,oricat de tare-mi place sa fac asta-n mod obisnuit.

Cineva, candva, mi-a spus ca cea mai importanta persoana din viata mea, trebuie sa fiu eu. De Craciun, am sa-mi fac mie un cadou si-am sa ma bucur de liniste cum se Enjoy the Silence cei de la Depeche Mode. Merry Fuckin’ Christmas!

auralondracraciun

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

I will always have London!

– articol publicat in editia lunii Noiembrie a revistei Explore*.

In urma cu patru ani, dupa ce-am baut la majorat si-am luat,spre surprinderea mea, si BAC-ul, m-am gandit ca n-ar fi rau s-o sterg din Romania. S-asa ma plafonasem tare, prieteni n-aveam, de integrat nu ma integram si de iubit… mai mult uram. Mama si tata-mi ziceau ca-s desteapta, mie-mi placea cum suna si-am zis sa si demonstrez. Si-am aplicat la facultate, mai exact la University of the Arts London, London College of Communication. N-am gandit-o mult pe asta, tata facea presiuni ca-I septembrie si eu n-am loc la studii-nalte, mama-l asculta pe tata, mie nu-mi pasa prea  tare si-n tot timpul asta… hop scrisoarea-n care cica, eram chiar bine primita la aceasta facultate.

Trei ani de zile mi-am batut capu’ cu PR, Media si Studii Culturale. Am schimbat macazu’ la Master unde-am considerat ca-I cazu’ sa fac ceea ce-mi place cu adevarat: Jurnalism si Televiziune. Bine, nu stiu dac-a fost placerea vietii mele sa filmez non-stop si sa primesc note de la profii mei, unul producator la BBC si celalalt castigator de premii BAFTA. Dar am supravietuit si-am marit colectia de diplome cu inca doua, de data asta, chiar prestigioase. Adica, am fost miss prin 2005, nu stiu daca diploma aia chiar da bine la colectie, dar tare-as vrea sa fiu miss si astazi,Daca ma gandesc mai bine, banii investiti in facultatea ar fi fost de mult mai bun augur pentru una, doua,noua operatii estetice.

Serios vorbind si revenind la ale noastre, au fost cei mai cool, tari,misto, smecheri ani din viata mea. Asta ca sa ma exprim mai elevat decat am invatat s-o fac in toti anii astia de studii elitiste. Am invatat sa ma descurc singura,sa fiu eu insami si-am trait experiente pe care,cu mana pe inima, abia astept sa le povestesc nepotilor altora, sa faca si ei ca mine.Nu planuiesc sa am vreodata, in aceasta viata, vreo urma de copil.

Cand te trezesti singur, in ditamai capitala europeana, cu tot felul de oameni cosmopoliti, ai o singura solutie: sa rezisti, sa fii ca ei. Sa-ti schimbi dressing-ul cu tente romanesti si sclipiri aurite a la Dolce and Gabbana, sa fii relaxat, sa te bucuri de lucruri simple,sa-ti faci abonament la metrou si sa depinzi si de ultima lira sterlina care ti-a ramas in buzunar, dupa ce-ai cheltuit deja 100 pe doua cocktail-uri in vreun club exclusivist. Sa-nveti bine drumul de la supermarket spre casa pentru ca tata-I prea ocupat acolo-n Romania sa-ti faca tie la Londra aprovizionarea saptamanala, sa te trezesti cu noaptea-n cap s-ajungi la seminarul cel nasol de vineri dimineata, sa-ti faci card la Starbucks pentru c-o sa ai nevoie de doze mari si zilnice de cofeina si sa-nveti ca dupa o betie tare, singura solutie s-ajungi la scoala e sa treci pe la pub-ul din cartier care face mic dejunul englezesc de-ti absoare ultima picatura de alcool din stomac.

Mi-a fost dor de casa si-am crezut, la un moment dat, c-am facut alegerea gresita. Toti cei care ma cunosc stiu ca Londra-mi parea un calvar. Vacantele acasa erau raiul pe pamant, pana si-un oras atat de mic si prea putin cosmopolit precum Galatiul, imi parea un mic New York. Acum vad lucrurile altfel,dar am un vis de-ndepliniti. Nu m-am intors acasa degeaba si n-am de gand sa stau daca visele mele nu devin realitate.

In astia patru ani, nu prea-ntelegeam de ce oamenii vor sa plece de-ai aici, mancand pamantul. Acum realizez ca n-au prea multe solutii si ca, de cele mai multe ori, se complac chiar fara voia lor. Eu n-am sa fac asta. Din Ianuarie, ma mut la Bucuresti si-am sa muncesc s-ajung acolo unde vreau. Daca n-o sa fie bine, prietenii mei de la Tarom m-asteapta oricand, c-o cursa via Londra si-o masa ieftina de catering.Big Ben-ul imi lipseste, casa Parlamentului imi place parca  mai mult acum, cand ma uit la ea doar la televizor iar prietenii mei de acolo-mi fac zilnic in ciuda cand umplu Facebook-ul de check-in-uri misto, la pub-uri tari si poze cu frenezii alcoolice pe strazile metropolei.

Am studiat la Londra si-am sa schimb ceva in Romania. Daca nu, am sa-mi schimb locuinta, de data asta definitiv. Omul sfinteste locul. Dar am senzatia ca pe eternal si fascinanta Romanie, n-o s-o schimbe nici dracu’!

Londra

Made in South Korea

– articol publicat in editia lunii Octombrie a revistei Explore*.

Scriam in articolele precedente ca 99% dintre colegii mei britanici nu cunosc capitala Romaniei iar restul de 1% o numesc, apoteotic, Budapesta. Cu toate astea, exista si oameni pe aici, e drept nu chiar britanici ci mai degraba de prin Orient care si-au dorit sa vina-n tara lui Dracula pentru ceva experiente sangeroase.

Vorbesc aici despre colega mea de apartament Jungeun Nam si prietena ei, Jaehee Moon. Fetele, originare din Coreea de Sud, da, din tara Samsung-ului, Hyunday-ului si altora brand-uri pe care-I posibil sa nu le pot pomeni aici, au ales ca destinatie de vacanta Gradina Carpatica, tara lui Basescu  si capitala de-I la Bucuresti, evident. Geografic vorbind, fetele habar n-aveau unde-I Romania. S-au scuzat spunand ca, in speta, au ele o mica problema cu obiectul de se dadea  la BAC, pe vremea mea. Nothing personal, sa zicem. Mister Google le-a mai informat ca nivelul de trai in Romania este cu mult mai scazut decat cel din Coreea si s-au gandit, nemteste, sa cheltuie-n jur de 200 de lire sterline ( in jur de 1200 LEI) fiecare, in toata aceasta mirifica perioada. M-au anuntat asta-n prealabil si-am crezut ca glumeau. Dar n-am avut cum sa le condamn din moment ce, oficial, Romania-I o tara Est Europeana, cum le place englezilor sa spuna, cu salarii minime de nimic si, cum si-au spus ele, cu preturi la fel de minuscule.

Sa va spun c-au cheltuit mai bine de 150 lire, fiecare, in doar trei zile de stat la Bucuresti? Si-aici nu includem hotel sau alte forme de acomodare. Prietenul meu Traian ne-a pus la dispozitie penthouse-ul Irimia, celebrul viitor don’ doctor  ocupat fiind cu studiile aprofundate-ntr-ale medicinei.Sa va mai spun c-am fost si-un weekend pe la mare unde doar taxi-ul de la club si pana la hotel, seara de seara, ajungea la nesimtita suma de 90 de Lei?Pentru cei ce frecventeaza, distanta era Fratelli-Hotel Oxford, cativa kilometri, toti parcursi doar in Mamaia. Unde pui ca nu era chiar ieftin sa iei masa in oras, supermarket-urile li s-au parut chiar scumpe si-au vazut mai multe brand-uri de masini de lux decat cosuri de gunoi pe strada.

Experienta-n sine le-a priit. Au dat orezul prajit si sushi-ul coreean pe ciorba cu perisoare, mamaliguta cu branza si sarmalute-n foi de vita. Si-au vazut visul cu ochii cand am vizitat strada cu “printese” si-ale lor castele din Ivesti si s-au intrebat, tot drumul, cum de-n tara unde salariul minim e 150 de Euro pe luna, pot exista astfel de…zeitati arhitecturale.Am evitat sa le raspund dar a venit tata c-o varianta demna de filmele lui Coppola: “Multi dintre tiganii de aici si-au revendicat aurul confiscat de comunisti”. Se zice ca aschia nu sare departe de trunchi, dar la raspunsul asta nici ca m-am gandit.

Dincolo de toate cele, geniala mi s-a parut atitudinea oamenilor. Am facut imprudenta sa iesim la plimbare pe faleza-ntr-o dupa amiaza calduroasa, agitata, poluata si putin prea populata. Am crezut ca nu le mai scot vii de-acolo si, la un moment dat, regretam ca n-am adus cu mine pixuri si-o hartie, sa imparta autografe. M-asteptam ca oamenii sa fie curiosi dar aveam pretentii mai mari de la cei care-au rupt in doua Anglia, Spania, Italia si-au uitat, cu desavarsire, sa vorbeasca-n limba cea romana.Oamenii-s cosmopoliti si nu-nteleg de ce se comportau de parca n-au vazut, n-au auzit.

Per ansamblu, fetele-au plecat c-o amintire chiar frumoasa. S-au pozat, s-au sarutat, au baut si au mancat. Au si vizitat nitel locuri rustice si pitoresti, s-au minunat de frumusetea femeilor si darea de mana a barbatilor si-au recomandat si altor concetateni, pusi pe calatorit, sa faca un popas si-n Romania ca e bine si frumos, iar vara… chiar calduros.

Cand ne-am intors acasa la Londra, proprietarii erau nerabdatori sa vada experienta noastra in Romania. Proprietarii, britanici amandoi, se uita des la “Big Fat Gipsy Wedding”, un reality show care promoveaza nuntele tiganesti aici, si n-au rezerve sa ma-ntrebe, de cate ori se iveste, dac-o sa petrec trei zile si trei nopti la nunta mea,evident  in strada, si daca-I posibil sa vina si ei ca invitati.Le-am aratat ceva poze de la mare si-au crezut ca-s de prin Palma de Mallorca, luate de pe Google. “N-am crezut niciodata ca-n Romania-I atat de frumos!” a tot exclamat David. Si daca tot suntem englezi si-o ardem cu-n umor mai negru, i-am raspuns si eu frumos “N-am crezut niciodata c-ai calatorit mai departe de centrul Londrei”. Saranje (Te iubesc, in limba coreeana) Explore*!

 

fetele2

London Fashion Week

– articol publicat in editia din luna Septembrie a revistei Explore*.

N-am avut niciodata ocazia sa scriu, in detaliu, despre participarea mea la London Fashion Week, desi, in nenumarate randuri, mi-am exprimat admiratia aproape indecenta vis-à-vis de moda si street style-ul londonezilor astora al naibii de cool. Sa nu-si inchipuie cineva ( cei care ma cunosc stiu ca, fara doar si poate, am masurile ideale pentru a fi model) c-am fluturat vreo rochie design-uita, pe vreunul din podiumurile evenimentului. Nu.Am obtinut o invitatie prin intermediul bunei mele prietene Cherry care, in urma cu doi ani, lucra la o revista de specialitate. Ea urma sa scrie despre actu’ cel artistic, eu urma sa ma holbez la tipi misto, cu ochelari din cea mai noua colectie a Victoriei Beckham, cu Hermes-uri pe brat si pregatiti sa raspunda infatuat:”Sorry, I’m gay!” Pai trebuia sa ma gandesc, ca doar patru ani de Universitatea de Arta din Londra, Colegiul de Moda si alte cele, m-au cam invatat ca toti tipii misto si bine imbracati au sanse 90% sa devina “your best shopping friends” si , eventual,sa atenteze la inima si organul iubitului din dotare.

Dupa ce-am rascolit bine dressing-ul meu si-al intregului cartier in care locuiesc ( vreo 2000 de oameni cu tot cu 2000 de dressing-uri), am aruncat un jeans pe mine, o jacheta cat mai simpla, un tricou alb si-un beanie hat care sa m-asigure ca ploaia de-afara n-o sa-mi strice coafura. Nu mi-a dat prin cap sa fiu si eu trendy sau flendy si s-atasez machiajului meu MAC si-o pereche de ochelari. Era totusi 9 seara. Business woman-a din mine s-a gasit sa fie “fashionably correct” tocmai la un eveniment la care oamenii-si exprima ferm imaginatia prin tot felul de combinatii vestimentare. Da’ ma gandeam ca less is more si decat sa fiu privita cu dispret, mai bine cu mila ca n-am pic de creativitate si n-am ce cauta in industria asta atat de expresiva.

Am ajuns frumos la locul faptei unde, J.Maskrey, un designer care nici azi, dupa doi ani, nu m-a lamurit daca-I femeie sau barbat, si-a prezentat colectia “Pleasure”. O placere, jur, mai ales sa vezi sute de Paparazzi afara, in sala, peste tot, sa vezi oameni dintre cei mai importanti, haine dintre cele mai scumpe si ciudati dintre cei mai ciudati.Spectacolul in sine, cel putin pentru mine, n-a fost cel de pe scena chiar daca-mi facusem temele de-acasa si stiam ca femeia sau barbatul creator era un must printre Kate Moss-uri, Jenifer Lopez-e, Michael Jackson-I si Yoko Ono-uri. A fost cel din public. Adica, un nea’ gay frumos, destept si de origine ciudata, Asiatic evident, isi etala cu mandrie colierul de perle Chanel, Birkin-ul din piele de crocodul de la Hermes si, normal, esarfa Alexander McQueen. As fi omorat, in momentul ala, s-o am si eu pe-a mea la gat. Da’ pe vremea aia imi spuneam ca nu s-ar potrivi, totusi, unei tinute atat de smart. Smart pe dracu’, mi-era jena sa ma-ntorc, oamenii se uitau la mine cu mila pe care o preconizasem de-acasa. Le citeam parca si gandurile “Oh, saraca, de unde a aterizat? Din Men in Black II?”

Despre colectie, numai de bine. N-a fost chiar spectacol Lagerfeldian, cu iceberg-uri imense si sampanie scumpa dar a meritat s-arunci un ochi sau doi. Predominantul stil baroc, modele dintre cele mai burlesti si accesorii care, personal, mi-au taiat respiratia. N-am notat nimic in timpul show-ului, nici macar sa scriu despre, pe blog. Am facut cateva poze, unele mai proaste decat celelalte, nu aparuse iPhone 4 si nici nu stiam sa manuiesc o camera foto, fie ea cat de profesionista. Mai mult decat am pozat, am stat si-am scris, uitandu-ma-n jur, cam ce-ar trebui sa completez in umilul meu dressing. Lista a fost lunga, am reusit sa achizitionez jumatate din “Fashion Week’s wish list”-ul meu si dupa eveniment, imi imaginam, cu ochii deschisi, ca data viitoare o sa fiu si eu printre posesorii de Hermes si atitudine misto.

Au trecut ani si … viata mea nu s-a schimbat, ca-n catecele lui Chirila. Da’ nici o data viitoare n-a mai existat si, iata, cum m-am ales eu c-o serie de accesorii scumpe, haine care s-asa nu-mi mai vin, pantofi pe care-I stric in club, in serile prea euforice, fara alte invitatii la London Fashion Week, fara alte surse autentice de inspiratie. Ma consolez doar cu street style-ul din Londra si, va spun, oameni buni, strazile capitalei sunt un adevarat catwalk. Jur pe Chanel!

      

Cinci motive pentru care merita sa studiezi la Londra!

– articol publicat in editia din luna August 2012 a revistei Explore*

E vara si-i frumos acasa. Weekend-uri prelungite, cu briza marii si-a unui Breezer de la Bacardi, party de la apus si pana la rasarit, griji si probleme zero.Cam asa arata verile din Romania, dupa luni bune de ploi intense si coafuri care nu rezista, pe-acolo, pe la Londra.

Chiar daca sunt in vacanta, m-am gandit sa scriu un articol serios in care sa dezvolt cateva motive pentru care merita sa pleci la Londra, ca student. Primesc zilnic e-mail-uri sau intrebari pe blog-ul personal, de regula raspund in timp util,de multe ori uit si-mi pare rau. Si pentru ca Explore* imi ofera ( nici eu nu stiu de ce) onoarea sa am lunar o pagina de spatiu numai si numai pentru mine, m-am gandit si la voi, astia cuminti de-ati luat BAC-ul si-aveti ganduri serioase de duca.

1.Daca ai peste 9 la BAC, cunostinte de limba engleza certificate cu Toefl, Cambridge sau IELTS, te poti gandi sa optezi intre una din universitatile orasului de pe Tamisa. Gandeste-te c-ai fost un elev bun, ti-ai facut sarguincios temele pentru acasa si meriti sa schimbi aerul poluat si tara asta populata si politic revoltata, pam pam!

2. Important este sa ai in vedere costurile vietii din Londra. Afara de cei zece mii de lire sterline pe care trebuie sa-I investesti in fiecare an de studiu, nu uita si de costurile cotidiene. Transportul, chiriile si chiar cheltuielile strict necesare nu sunt de neglijat. Adauga cel putin o mie de lire sterline pe luna, asta daca este cumpatat, pe lista economiilor tale.

3. Nu-ti face griji, te vei acomoda! Oamenii sunt politicosi, chiar daca n-or sa te primeasca tocmai cu paine si cu sare. Te sfatuiesc sa locuiesti intr-un residence hall unde sa cunosti studenti ca tine, cu care sa-ncinzi cate-o petrecere si care sa-ti mai dea cate-un sfat vis-à-vis de examene si proiecte. Da, va trebui sa mai si-nveti.

4. Soho si-am spus tot. Cele mai frumoase petreceri din studentia mea poarta numele de Soho. Un spectacol stradal de oameni cu atitudine,relaxati, fara complexe care vor doar sa se simta bine!

5. Indiferent ce planuri ai de viitor- de pilda, eu ma voi intoarce in tara- o diploma de Londra are o prestanta fabuloasa, oriunde in lume. Si-afara de-o hartie, vei castiga experienta pe care nicio scoala din Romania, din pacate, nu va putea sa ti-o ofere, vreodata. In plus, vei fi motivat sa lupti pentru un viitor mai bun.

 

Sunt  mandra cand studenti de la mine de la facultate, de origine romana creeaza haine pe care le poarta Lady Gaga in concerte. Ma simt flatata sa stiu ca anul trecut, o absolventa din Romania a fost ofertata de BBC sa lucreze pentru programul PANORAMA si-a terminat studiile cu nota maxima. Astept ziua-n care romanii din UK vor avea doar aceasta reputatie. Voi aveti sansa sa le-aratati spalacitilor ca nu suntem tigani, c-avem IQ-ul mai mare decat contul lor din banca si ca puteti duce mai departe visele neimplinite ale parintilor vostri, cei care au suferit intr-o Romania comunista si care, in continuare, se lupta cu-n sistem departe de a fi capitalist.

Let’s face it, Romanian people do it better!

 

Happy 30, Wills!

– articol publicat in editia din Iulie  2012a revistei Explore*.

O sa va spun o poveste frumoasa, cu printi si printese, cu palate luxoase si Range Rover-uri la scara, chiar si fara sa ma cheme Bianca Dragusanu. O sa va povestesc despre visul unei fetite de 12 ani care-si dorea, intr-o zi, sa-l ia de brat pe Printul William si sa-i spuna DA, in fata altarului de la Westminster Cathedral. Si cum era ea asa indragostita, a pus mana pe-un pix si-o hartie, doar nu era sa-i scrie printului prin Whatsapp, nici nu exista la vremea aia, si i-a scris doua scrisori, sa-l ceara de barbat! Numai ca tanti aia rea de la Buckingham Palace le-a citit prima si i-a si raspuns printesei wannabe, transmitandu-i doar ganduri bune din partea printului, nici urma de DA, nici urma de NU! Dupa zece ani, printul e-nsurat, cu printesa rea, iar printesa buna locuieste la Londra si s-a reprofilat pe Harry. Macar pe el are sansa sa-l intalneasca la o betie strasnica, undeva prin Soho!

Lasand gluma la o parte, astazi, 22 Iunie, printul William implineste 30 de ani. Aproape jumatate din anii pe care i-a implinit regina acum doua saptamani, de cand e la putere. Nu cred ca mai e noutate pentru nimeni, nici macar in Romania, unde probabil buletinele de stiri v-au asasinat pe toti cu imagini si exclusivitati de la vestitul Jubileu. Aici, nu mai vorbesc. Pana si obiectele de uz intern destinate doamnelor si domnisoarelor fertile, aveau inscriptionate deja strident, steagul Marii Britanii si fata reginei, probabil de cand a avut prima menstruatie.

Despre William, numai de bine. Om la casa lui, c-o nevasta mai faimoasa decat el, cu haine mai frumoase si mai scumpe, mereu pregatita sa dea pe gat, impreuna cu regina, un pahar, doua, noua de Dubonnet. Macar asa s-o suporte dictatoarea, daca off record, spune despre ea ca-i lenesa, proasta si nu tocmai demna s-o urmeze la tron. Pentru ca stiti cu totii, dupa moartea nemuritoarei Mama, urmeaza Charles si apoi William, implicit si Kate. Gurile rele ar spune ca baba nu mai crapa si c-o sa-i ingroape pe toti, pe Harry probabil prima data, ca nu-i mai sta gura de alcool, nasul nici el nu cred ca-i odihnit si daca nu moare de la asta, probabil ca se vor trezi unii si altii sa-l extermine, mai ales ca-i arde de glume naziste, prin birturile locale.

Astazi, ma gandeam, cum ar fi fost Romania ca stat monarchic, cum am fi fost sa fim condusi de-o regina rea si agresati vizual si verbal de tabloide cu stiri despre printii mostenitori. Poate ca personajele astea grotesti de-si pun stampila prin presa si-si dau drumu’ la gura pe la TV, nu si-ar mai fi avut rostul. Am fi discutat la alt nivel si-am fi avut altfel de preocupari. Am fi fost mai altfel, mai bogati, macar spiritual. Am fi avut niste modele, bune, rele, dar macar cu sange-albastru si cu-n merit mostenit, de a aparea in lumina. Probabil ca-n loc de nunta lui Pepe, am fi vorbit inca despre nunta regala, in loc sa ne chinuim sa-l demitem pe Basescu, ne-am fi imbatat si noi de fericire sarbatorind jubileul reginei , fericiti ca n-o mai duce mult, batrana! Iar Nastase…ne-ar fi scutit de circul ala ieftin cu sincideri de carton, pentru ca probabil ar fi fost un anonim.

Dar daca tot n-avem printi si printese, putem sa-i adoptam pe-ai lor si pentru ca suntem un popor c-o inima mare, o sa-i transmit eu printului William „La multi ani” si din partea voastra! Felicitarile, masa si dansul, diseara, la club-ul galatean binecunoscut! Va dau un pont: ii place Jaeger-ul!

Studentii lor NU sunt mai destepti decat ai nostri!

– articol publicat in revista Explore*, Iunie 2012

Stiati ca… 99% dintre colegii mei de facultate habar n-au care-i capitala Romaniei? Stiati ca… cei 1% care stiu, o numesc, generic “Budapesta”? Mai stiati si ca Azerbajanul ( era vorba despre Eurovision), pentru cunoscutii mei cu radacini britanice, se afla undeva-n Orientul Mijlociu? Bineinteles ca nu stiati! Pentru ca voi toti aveti senzatia ca daca s-au nascut englezi, francezi, germani sau americani ( am cunoscut americani care nici macar nu stiau ca Romania este o tara!), sunt cumva niste mici Einsteini, William Shakespeari sau Balzaci, prin alianta!

Situatiile de genul asta ma duc cu gandul spre California Dreamin’ a lui Nemescu, Dumnezeu sa-l ierte! Regizorul sublinia clar pupincurismul romanilor cand vine vorba de natiile astea, chipurile superioare. Noi, aia umilii care, inainte de 2000, ii asteptam pe americani sa ne salveze. Pai cum sa vina, oameni buni, cand ei habar n-au unde suntem pe harta!? Glumesc. Si inca mai cred ca stirile alea de prime time, cand , ingrozite, prezentatoarele TV spuneau ca spaniolii si-au cumparat bilete de avion spre Budapesta si nu Bucuresti, au fost o gluma sau cel putin o metoda de a mai face putina audienta si de a mai rade putin de asa zisa ignoranta a strainilor.

Inculti sunt peste tot in lume, doar ca unii compenseaza incultura cu mici detalii care fac diferenta. De pilda, englezii sunt INTOTDEAUNA punctuali si foarte seriosi in ceea ce fac. Pana la urma, ce importanta are daca stii care-i capitala Congo-ului, dar intarzii juma’ de ora la cursuri si-ti petreci celelalte treizeci de minute, surfand pe Facebook? Ce relevanta au cunostintele de geografie daca-ti faci meseria asa cum trebuie si castigi suficient de mult incat sa-ti permiti sa calatoresti peste tot in lume si, implicit, sa afli si unde-i capitala Burkinei Fasso? Cat de mult conteaza sa-ti umpli creierii cu informatii care sunt , oricum, la distanta de un search pe Google, cand poti foarte bine sa te perfectionezi in domeniul unde ai cele mai bune performante?

Am crescut cu ideea aia comunista cum ca romanii sunt destepti, c-avem o tara frumoasa dar nu stim s-o exploatam, ca suntem, pe romaneste, branza buna-n burduf de caine. Iar faptul ca-s asa siderata de ignoranta britanicilor imi dovedeste, inca o data, cat de superficiali suntem, de fapt! Bine c-avem capul plin de informatii, bine c-am tocit in scoala generala si-n liceu toate cartile expuse pe la biblioteca! Bine c-avem o cultura generala bogata si-i batem in teorii pe toti Vesticii astia plini de sine! Da’ cu practica stam foarte prost! Ne meritam cu varf si indesat conducatorii, pentru ca si ei, la fel ca si noi, vorbesc mai mult decat fac, se lauda cu niste cunostinte dar n-au nici cea mai mica abilitate sa le puna-n practica. Cu ce folos am invatat pe de rost capitalele lumii daca nici macar 10% dintre romani n-au reusit sa le viziteze pe toate?! Poate colegii mei nu stiu care-i capitala Sloveniei dar or sa afle, vizitand-o, nu citind despre ea in carti si turuind la ore despre bogatiile cultural pe care le poseda! Si-o sa-mi sariti cu totii in cap, spunandu-mi ca, dom’le, betivanii astia de englezi nu castiga 7 milioane pe luna si d-aia-si permit sa calatoreasca si sa-si satisfaca toate poftele! Iar eu nici n-o sa ma mai obosesc sa raspund si sa explic ca totul tine de mentalitate. Cunosc studente romance care nu si-ar strica manichiura falso-frantuzita pentru 7 milioane de lei vechi pe luna. In schimb, nu cunosc nicio studenta britanica fara job part time prost platit, care sa cheltuie zeci de lire pe-o manichiura sau pe vreun machiaj strident.

Nu sunt lupul moralist dar am ajuns la concluzia ca oamenii cu adevarat valorosi stiu sa foloseasca informatiile pe care le poseda, nu doar le afiseaza cu opulenta si-si pun singuri eticheta de “inteligenti”. Cum ar spune Parazitii, unii fac si bani, nu doar impresii! Iar englezii stau cam prost la capitolul impresii. De asta, probabil, economia lor merge atat de bine!